Blog

<h3>Despre ură, invidie și lucrurile pe care nu vrem să le vedem în noi</h3>De pe vremea când încă nu știam mare lucru despre psihanaliză și inconștient, mă uitam la un serial - <a data-mce-href="https://www.imdb.com/title/tt0410975/" href="https://www.imdb.com/title/tt0410975/">Desperate Housewives</a> (Neveste Disperate) care mi se părea foarte interesant. Discrepanța dintre oameni cu un statut bun și secretele care ascundeau ură și invidie mi se părea fascinantă. Nu mi se păreau ciudate sau anormale. Era mereu o urmă de normalitate acolo. Desigur, nu mă refer la normalitate ca la ceva bun, dar nu mi se părea imposibil sau departe de realitate.<figure id="figure-u4naynfsgxmpw87evk"><img id="u4naynfsgxmpw87evk" src="https://cdn.durable.co/blocks/ccWVSvX34ZN94e2Y5CnzyA7IrNrM2i7bRJwPDsuZjKs7P7zmSYfZkojoQnXJJ5lw.jpg" alt="" title="" class="object-cover bg-gray-100 " style="aspect-ratio: 16/9; object-position: 30% 5%;" data-corners="default" data-aspect="16:9" data-caption="Sursa: IMDB" data-positionx="30%" data-positiony="5%" data-fullwidth="false" data-mce-src="https://cdn.durable.co/blocks/ccWVSvX34ZN94e2Y5CnzyA7IrNrM2i7bRJwPDsuZjKs7P7zmSYfZkojoQnXJJ5lw.jpg" data-mce-style="aspect-ratio: 16/9; object-position: 30% 5%;"><figcaption class="body-normal text-gray-500 mt-2">Sursa: IMDB</figcaption></figure>Fascinant mi se părea și cum serialul reușea să arate ambele părți ale personajelor: una plină de iubire și alta plină de ură. Aducându-mi acum aminte, mă gândesc la serial ca la inconștientul unui om, în care atât iubirea, cât și ura există.Ne este frică și ne este greu să acceptăm prezența urii, invidiei sau chiar a agresivității în inconștientul nostru.Este posibil, desigur, să facem asta din frica de a nu transforma aceste sentimente în acțiuni și comportamente, dar să nu uităm că existența unei emoții nu înseamnă automat și transformarea ei în comportament.Nu tot ce există în minte și nu orice gând sau emoție trebuie să devină acțiune.Un alt motiv este dificultatea de a accepta sentimente care nu sunt social acceptate: furia, lăcomia, ura sau gelozia. Pentru că aceste sentimente sunt greu de tolerat și adesea sancționate social, învățăm de mici să le refulăm până uităm că există și scoatem în față opusul lor: compasiunea, generozitatea sau recunoștința.Totuși, faptul că le ascundem nu înseamnă că dispar. Ca orice sentiment, își cer dreptul de a fi văzute, înțelese și acceptate. A le accepta existența nu înseamnă a le justifica, ci a recunoaște că fac parte din experiența umană.Poate cel mai surprinzător lucru este că multe dintre aceste sentimente — poate chiar toate — se liniștesc atunci când sunt înțelese: ce sunt, cum apar și de ce apar.Nu întotdeauna au nevoie să fie exprimate sau puse în act; uneori au nevoie doar să fie înțelese și conținute.Iar aici apare o dificultate importantă: atunci când respingem emoțiile pe care le considerăm negative, afectăm inevitabil și accesul la cele pozitive, pentru că aceste valențe sunt mai conectate decât ne place să credem.Emoțiile se văd mai mult decât credemChiar dacă sunt greu de acceptat, aceste emoții rareori pot fi complet mascate. Se văd cu ochiul liber în viața de zi cu zi, iar pe social media parcă se văd și mai bine, din moment ce rușinea pare să se diminueze puțin în spatele ecranelor.Mai știți stories-urile acelea pe care le văd prietenii, te întreabă despre ele la întâlniri și îți spun că le-au văzut, dar la care nu dau like? Desigur, uneori sub pretextul „eu nu prea stau pe social media”, dar tu observi cum dau like pe bandă rulantă altor postări :))) Ei, poate că uneori asta este invidie. Mică și aparent neînsemnată, dar tot invidie.Despre invidieDintre toate emoțiile greu de recunoscut, invidia este probabil una dintre cele mai incomode. Invidia este dorința de a avea ceea ce are celălalt. Să moară capra vecinului este cea mai simpă definiție populară a invidiei. Invidiosul&nbsp;nu plânge pentru că nu are. Invidiosul suferă pentru că celălalt are.<figure id="figure-ovh6e4ax4empw8bw1z"><img id="ovh6e4ax4empw8bw1z" src="https://images.unsplash.com/photo-1672233358802-21203982d818?crop=entropy&amp;cs=tinysrgb&amp;fit=max&amp;fm=jpg&amp;ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHw5fHxoYXRlfGVufDB8fHx8MTc4MDM4MDEwMXww&amp;ixlib=rb-4.1.0&amp;q=80&amp;w=1080" alt="the word hale spelled with scrabble letters on a linen background" title="the word hale spelled with scrabble letters on a linen background" class="object-cover bg-gray-100 " style="aspect-ratio: 16/9; object-position: center center;" data-corners="default" data-aspect="16:9" data-caption="" data-positionx="null" data-positiony="null" data-fullwidth="false" data-mce-src="https://images.unsplash.com/photo-1672233358802-21203982d818?crop=entropy&amp;cs=tinysrgb&amp;fit=max&amp;fm=jpg&amp;ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHw5fHxoYXRlfGVufDB8fHx8MTc4MDM4MDEwMXww&amp;ixlib=rb-4.1.0&amp;q=80&amp;w=1080" data-mce-style="aspect-ratio: 16/9; object-position: center center;"></figure>Invidia este despre dificultatea de a tolera faptul că celălalt are acel obiect, acea plăcere sau acea fericire. Bucuria nu mai vine din a avea și tu, ci din distrugerea a ceea ce are celălalt sau din imposibilitatea lui de a se bucura. În formele ei intense, invidia vine aproape întotdeauna împreună cu elemente distructive.Din invidie, singură, rareori se construiește ceva. Ea mai degrabă atacă și distruge.Invidia ascunsă, gelozia și comparațiaUneori însă, invidia nu apare într-o formă atât de evidentă. Știți unde mai apare uneori invidia intensă, dar foarte bine ascunsă? În narcisism.Atunci când persoana narcisică se compară constant cu cei din jur și comparația este aproape permanentă, poate apărea un sentiment profund de inferioritate sau insuficiență. Din această poziție, stima de sine încearcă să fie reparată artificial.Spre deosebire de invidia obișnuită, unde accentul cade pe distrugerea celuilalt, aici apare frecvent nevoia de a construi o imagine grandioasă despre sine.Dacă invidia vorbește mai ales despre ceea ce are celălalt, gelozia mută accentul în zona relațiilor. Gelozia ține mai mult de relații. În gelozie sunt trei. Doi care sunt rivali pentru dragostea celui de-al treilea.Există și răspunsuri constructiveDin fericire, faptul că aceste emoții există nu înseamnă că suntem condamnați să rămânem blocați în ele. Există însă multe pseudo-soluții pentru aceste sentimente pe social media. Cel mai des se promovează evitarea obiectului sau a persoanei, promovând ideea că dacă obiectul dispare, va dispărea și problema. Desigur, uneori distanțarea poate fi utilă sau chiar necesară. Dar evitarea, fără înțelegerea mecanismului intern, rareori rezolvă problema pe termen lung, pentru că mintea va găsi adesea un alt obiect asupra căruia să proiecteze aceste sentimente.În schimb, un răspuns mai util la aspectele noastre distructive poate veni prin întărirea elementelor care susțin viața și relațiile noastre. Recunoștința practicată cu adevărat poate contracara daunele provocate de invidie. Dacă invidia este distructivă, recunoștința este constructivă. Să poți să te bucuri de lucrurile pe care le ai și să fii recunoscător atenuează mult invidia.Generozitatea contracarează lăcomia, pentru că prin generozitate înveți că, pe lângă bucuria de a primi, există și bucuria de a oferi și a te bucura de bucuria celuilalt.Dar valența pozitivă a acestor emoții poate fi trăită cu adevărat doar după înțelegerea originilor și a motivului pentru care există și valența lor negativă.

Să moara capra vecinului

„Curajul nu este absența fricii, ci capacitatea de a trece dincolo de ea." &nbsp;Nelson MandelaLe promitem copiilor acadele ca să meargă la doctor, ca să nu mai plângă. Îi mințim despre locul în care mergem, doar ca să nu stăm cu frica lor până acolo. Le spunem cât mai multe glume ca să râdă și să nu plângă de frică. Insistăm că sunt deja copii mari și curajoși. Râdem că nu mai sunt bebeluși. Le dăm acadele la sfârșitul recoltării analizelor pentru că nu au plâns și au fost curajoși. Pentru băieți e și mai rău: băieții nu plâng și nu le este frică. Insistăm că celor curajoși nu le este frică și considerăm frica un atribut al celor slabi, iar curajul o virtute.<figure id="figure-8t0hwo20lmofxi2zm" class=""><img id="8t0hwo20lmofxi2zm" src="https://images.unsplash.com/photo-1650481843154-6bbeded834f8?crop=entropy&amp;cs=tinysrgb&amp;fit=max&amp;fm=jpg&amp;ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHwxfHxjdXJhanxlbnwwfHx8fDE3NzcyMTc3MjB8MA&amp;ixlib=rb-4.1.0&amp;q=80&amp;w=1080" alt="a sign that is on the side of a building" title="a sign that is on the side of a building" class="object-cover bg-gray-100 " style="aspect-ratio: 16/9; object-position: undefined undefined;" data-corners="default" data-aspect="16:9" data-caption="Sursa: www.durable.com" data-positionx="undefined" data-positiony="undefined" data-fullwidth="false" data-mce-src="https://images.unsplash.com/photo-1650481843154-6bbeded834f8?crop=entropy&amp;cs=tinysrgb&amp;fit=max&amp;fm=jpg&amp;ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHwxfHxjdXJhanxlbnwwfHx8fDE3NzcyMTc3MjB8MA&amp;ixlib=rb-4.1.0&amp;q=80&amp;w=1080" data-mce-style="aspect-ratio: 16/9; object-position: undefined undefined;"><figcaption class="body-normal text-gray-500 mt-2">Sursa: www.durable.com</figcaption></figure>Facem asta și cu adulții. Anihilăm orice dovadă de frică la noi, chiar și atunci când înghețăm de teamă. Ne explicăm frica – ba exagerând pericolul, ba inventând o poveste de groază în spate – orice, numai să nu părem lipsiți de curaj. Preferăm o minciună confortabilă.E greu să stai cu frica celuilalt pentru că nu poți sta cu propria frică. Și atunci dăm sfaturi. Cum să nu-ți fie frică. Cum să te uiți la colegul care a fost „curajos” și nu a plâns. Lăsăm impresia că cei din jur sunt plini de curaj și că lipsa fricii este în sine o valoare. Ca și cum în asta ar consta curajul.<h3>În căutarea curajului</h3>Cuvântul <a data-mce-href="https://ro.wiktionary.org/wiki/curaj#:~:text=Ultima%20modificare%20efectuat%C4%83%20acum%205&amp;text=Ultima%20modificare%20efectuat%C4%83%20acum%205" href="https://ro.wiktionary.org/wiki/curaj#:~:text=Ultima%20modificare%20efectuat%C4%83%20acum%205&amp;text=Ultima%20modificare%20efectuat%C4%83%20acum%205">curaj </a>derivă din francezul coeur, care înseamnă inimă. Inima era considerată odinioară locul emoțiilor și al puterii de caracter, deci curajul implică acea capacitate de a rezista dificultăților fără a ezita și de a face ce trebuie făcut, indiferent de consecințele înspăimântătoare ale acelor lucruri (<a data-mce-href="https://www.edituratrei.ro/carte/sursele-bucuriei-curajul-rezilienta-recunostinta-generozitatea-iertarea-si-sacrificiul/11302/" href="https://www.edituratrei.ro/carte/sursele-bucuriei-curajul-rezilienta-recunostinta-generozitatea-iertarea-si-sacrificiul/11302/">Akhtar, Sursele bucuriei, 2018, Editura Trei</a>).Așadar, curajul nu înseamnă să nu îți fie frică, ci să ai puterea de a recunoaște că îți este frică și să mergi mai departe.&nbsp;Copilul înspăimântat va merge la stomatolog, la medic, la analize, dar are nevoie să îi fie permis să simtă frica nu să îi fie rușine pentru ea și să o ascundă.&nbsp;În loc de&nbsp;„nu ai de ce să te temi”, „nu mai plânge” sau „doar bebelușii plâng” copilul așteaptă „știu că îți este frică și sunt aici cu tine” sau „poți plânge și tot curajos ești” ca să nu fugă de emoții ci să fie susținut în trăirea și trecerea prin aceste emoții.<h3>Trei reacții la frică: curajul, contrafobia și lașitatea</h3><a data-mce-href="https://en.wikipedia.org/wiki/Salman_Akhtar" href="https://en.wikipedia.org/wiki/Salman_Akhtar">Akhtar </a>aduce în discuție trei moduri în care oamenii răspund fricii: curajul, contrafobia și lașitatea.Curajul înseamnă să perseverezi în ciuda fricii. Frica rămâne ca și emoție, însă persoana merge înainte. Desigur, mersul înainte nu presupune să faci acest lucru fără a analiza consecințele activității sau pentru a demonstra celuilalt cât de mare este curajul tău ci presupune perseverența în a face ceea ce-ți dorești sau ceea ce este necesar.Contrafobia se referă la efortul inconștient prin care o persoană desfășoară și chiar caută activități care îi trezesc teamă și anxietate. De ce face asta? pentru că anxietatea nu a fost nedepășită și persoana încearcă să o controleze prin repetare. Vedem contrafobia la cei care conduc cu mare viteză deși le este frică, la cei care fac alpinism deși se tem de înălțime sau la cei care transformă riscul într-o mască a puterii. Comportamentul contrafobic apare mai des la bărbați pentru că acestora li se spune de mici că trebuie să fie curajoși, să nu le fie frică sau desigur bine-cunoscuta replică "bărbații nu plând niciodată".Lașitatea implică retragerea din fața unor amenințări reale sau plauzibile. Persoana se retrage din luptă, cedând fricii înainte ca aceasta să înceapă.Copilul, în funcție de cum a fost tratat în copilărie și dacă i s-a permis să îi fie frică, poate dezvolta unul dintre aceste comportamente:&nbsp;fie va persevera în ciuda fricii; fie nu va ține cont de frică și va acționa nesăbuit; fie se va retrage din luptă înainte ca aceasta să înceapă.<h3>Curajul adevărat</h3>Un copil curajos nu este cel care nu plânge la analize. Este copilul care tremură, care poate plânge, care își strânge mâinile și spune „mi-e frică”. În felul lui, el dă dovadă de curaj: își înfruntă disconfortul, durerea și reacțiile corpului, fără să le lase să-l oprească.Un exemplu sugestiv este Moana, un film de animație <a data-mce-href="https://www.disneyplus.com/en-ro/browse/entity-e8896bfa-1052-41f7-ae2e-00255d77cf05" href="https://www.disneyplus.com/en-ro/browse/entity-e8896bfa-1052-41f7-ae2e-00255d77cf05">Disney </a>despre o adolescentă curajoasă, fiica unui șef de trib dintr-o insulă polineziană, care este aleasă de ocean să își salveze poporul. Moana simte îndoială, teamă și nesiguranță în fața necunoscutului, mai ales atunci când drumul ei o îndepărtează de siguranța familiei și a tradiției. Cu toate acestea, nu așteaptă să-i dispară frica pentru a acționa, ci învață să meargă mai departe în ciuda ei. Frica nu este un obstacol în sine, ci un companion inevitabil al oricărui proces de creștere și transformare.<figure id="figure-82dy1gmu4pmog14wco"><img id="82dy1gmu4pmog14wco" src="https://cdn.durable.co/blocks/15yIERhXcFGdyY2hCukVGZYwxq1U6p54pOx4bk2LWLyzP9IEssfPP58nHIw9YrBi.jpg" alt="" title="" class="object-cover bg-gray-100 " style="aspect-ratio: 16/9; object-position: center center;" data-corners="default" data-aspect="16:9" data-caption="www.theguardian.com" data-positionx="undefined" data-positiony="undefined" data-fullwidth="false" data-mce-src="https://cdn.durable.co/blocks/15yIERhXcFGdyY2hCukVGZYwxq1U6p54pOx4bk2LWLyzP9IEssfPP58nHIw9YrBi.jpg" data-mce-style="aspect-ratio: 16/9; object-position: center center;"><figcaption class="body-normal text-gray-500 mt-2">www.theguardian.com</figcaption></figure>La fel și adultul curajos: nu este lipsit de teamă, ci învață să trăiască împreună cu ea. Merge la medic deși inima îi bate mai repede din cauza anxietății dând dovadă de curaj fizic, spune adevărul deși riscă respingerea, face schimbări importante în viață chiar dacă nu are garanții. Aici apare curajul moral — puterea de a face ceea ce este corect, chiar și atunci când este incomod sau costisitor. Și tot aici trăiește curajul intelectual: disponibilitatea de a-ți pune întrebări, de a-ți recunoaște îndoielile, de a-ți schimba perspectiva și de a învăța ceva nou, chiar dacă asta înseamnă să renunți la certitudini vechi.Curajul nu este lipsa fricii. Curajul este capacitatea de a merge înainte în ciuda ei, de a o lua cu tine pe drum fără să-i dai voie să-ți decidă direcția. Fie că este fizic, moral sau intelectual, curajul înseamnă același lucru: să alegi să mergi mai departe, chiar și atunci când ar fi mai ușor să te oprești.

Curajul de a simți frica

<a data-mce-href="https://insight.org.ro/wp-content/uploads/2026/04/Cristina-Seremet_Basmele-romanesti-ca-oglinda-a-inconstientului.pdf" href="https://insight.org.ro/wp-content/uploads/2026/04/Cristina-Seremet_Basmele-romanesti-ca-oglinda-a-inconstientului.pdf">Recenzie de carte publicată în Revista de psihanaliză relațională, nr. 1, 2026, București</a>Trăim într-o perioadă marcată de tensiuni și incertitudine, în care războiul și crizele economice nu mai sunt doar subiecte ale istoriei, ci realități ale prezentului. Suntem invadați zilnic de știri despre catastrofe și moarte, fără să ne fi revenit pe deplin după experiența pandemiei, perioadă în care am fost nevoiți să trăim în izolare, cu sentimentul permanent al pericolului. Într-un context în care accesul la informație este continuu, suntem expuși, în același timp, unui flux constant de știri negative, care nu doar că ne mențin într-o stare de teamă față de un viitor instabil, ci reactivează și conflicte psihice mai vechi, pe care le credeam uitate. Nu este surprinzător că, în astfel de vremuri, ne întoarcem din nou la basme?<h3>Basmele - modul prin care învățăm despre viață</h3>Basmele reprezintă unul dintre primele moduri prin care învățăm despre viață și despre felul în care aceasta funcționează. Basmele traduc abstractul în concret și transformă anxietățile și conflictele colective într-o formă unică pentru fiecare cititor ce permite gândirea și elaborarea acestor conflicte și poate tocmai această funcție explică interesul și așteptarea stârnite de apariția acestei cărți.Volumul „<a data-mce-href="https://www.edituratrei.ro/carte/a-fost-odata-ca-niciodata/14489/?utm_source=google&amp;utm_medium=cpc&amp;utm_campaign=&amp;utm_id=23278917267&amp;utm_term=&amp;utm_content=&amp;utm_feeditemid=&amp;utm_device=c&amp;utm_placement=&amp;gad_source=1&amp;gad_campaignid=23278939374&amp;gbraid=0AAAAA-SmBaaIfJF3tWLYr1q2gflTGR0F3&amp;gclid=CjwKCAjwhqfPBhBWEiwAZo196ty2pEWLugwnBzMJcaJClszdMLPcMiXrm-daTBIpr5Y81KbDSZkH6BoCU1UQAvD_BwE" href="https://www.edituratrei.ro/carte/a-fost-odata-ca-niciodata/14489/?utm_source=google&amp;utm_medium=cpc&amp;utm_campaign=&amp;utm_id=23278917267&amp;utm_term=&amp;utm_content=&amp;utm_feeditemid=&amp;utm_device=c&amp;utm_placement=&amp;gad_source=1&amp;gad_campaignid=23278939374&amp;gbraid=0AAAAA-SmBaaIfJF3tWLYr1q2gflTGR0F3&amp;gclid=CjwKCAjwhqfPBhBWEiwAZo196ty2pEWLugwnBzMJcaJClszdMLPcMiXrm-daTBIpr5Y81KbDSZkH6BoCU1UQAvD_BwE" target="_blank" rel="noopener">A fost odată ca niciodată: eseuri de psihanaliză a basmului</a> <a data-mce-href="https://www.edituratrei.ro/carte/a-fost-odata-ca-niciodata/14489/?utm_source=google&amp;utm_medium=cpc&amp;utm_campaign=&amp;utm_id=23278917267&amp;utm_term=&amp;utm_content=&amp;utm_feeditemid=&amp;utm_device=c&amp;utm_placement=&amp;gad_source=1&amp;gad_campaignid=23278939374&amp;gbraid=0AAAAA-SmBaaIfJF3tWLYr1q2gflTGR0F3&amp;gclid=CjwKCAjwhqfPBhBWEiwAZo196ty2pEWLugwnBzMJcaJClszdMLPcMiXrm-daTBIpr5Y81KbDSZkH6BoCU1UQAvD_BwE" href="https://www.edituratrei.ro/carte/a-fost-odata-ca-niciodata/14489/?utm_source=google&amp;utm_medium=cpc&amp;utm_campaign=&amp;utm_id=23278917267&amp;utm_term=&amp;utm_content=&amp;utm_feeditemid=&amp;utm_device=c&amp;utm_placement=&amp;gad_source=1&amp;gad_campaignid=23278939374&amp;gbraid=0AAAAA-SmBaaIfJF3tWLYr1q2gflTGR0F3&amp;gclid=CjwKCAjwhqfPBhBWEiwAZo196ty2pEWLugwnBzMJcaJClszdMLPcMiXrm-daTBIpr5Y81KbDSZkH6BoCU1UQAvD_BwE" target="_blank" rel="noopener">românesc</a>”, coordonat de <a data-mce-href="https://insight.org.ro/wp-content/uploads/2015/03/CV-Simona-Reghintovschi.pdf" href="https://insight.org.ro/wp-content/uploads/2015/03/CV-Simona-Reghintovschi.pdf" target="_blank" rel="noopener">Simona Reghintovschi</a> și publicat la <a data-mce-href="https://www.edituratrei.ro/" href="https://www.edituratrei.ro/" target="_blank" rel="noopener">Editura Trei</a>, apare într-un moment potrivit și ne invită să pășim într-un spațiu tranzițional, în care imaginarul se împletește cu realitatea. În acest spațiu suntem invitați să ne reamintim de existența dimensiunii inconștiente a personalității, de conflictele inconștiente și de mecanismele defensive care conturează portretul psihologic al românilor, atât la nivel individual, cât și la nivelul inconștientului colectiv.<h3>Basmele moderne vs basmele clasice</h3>Observăm tot mai des un refuz al basmelor clasice din partea părinților, care resping agresivitatea prezentă în ele sau le reinterpretează astfel încât doar binele să rămână vizibil, fără a le oferi copiilor șansa de a întâlni întreaga gamă a experienței umane. Desigur, în mintea cititorului poate apărea întrebarea de ce discutăm astăzi despre basme care par să nu mai fie actuale în societatea modernă. Cartea ne arată însă tocmai contrariul: basmele reprezintă lumea internă a omului și conflictele fundamentale care rămân valabile, fiind preluate și trăite de om în societatea în care crește. În basmele moderne, răul este adesea eliminat, sub pretextul că anumite scene ar fi prea traumatizante pentru copil, fiind înlocuit de prezența constantă a unui bine rezolvat prin intervenția unui alt bine – un personaj bun în preajma altor personaje bune. Astfel, dualitatea bine–rău se estompează, la fel cum se estompează și dilema unei tinereți fără bătrânețe și a unei vieți fără de moarte. Basmele „redactate” contemporane evită adesea dilemele existențiale și nu mai permit lucrul cu propriile frici sau cu distructivitatea psihică. Se creează astfel iluzia, printr-un mecanism de negare, că dilemele fundamentale ale existenței umane ar fi dispărut – tocmai în momentul în care avem cea mai mare nevoie de aceste povești pentru reglarea fricilor și domesticirea suferinței. Atunci când aceste conflicte psihice sunt negate și nu sunt recunoscute sau elaborate psihic, pot apărea încercări de rezolvare miraculoasă în viața externă – precum promisiunile contemporane ale nemuririi sau ale tinereții veșnice, ilustrate simbolic, de exemplu, prin intervențiile estetice care par să promită depășirea limitelor timpului. <h3>Parcursul cărții</h3>Ca să rămânem în tonul basmelor, propun să păstrăm tonul magic și povestitor încă de la început: a fost odată ca niciodată un grup de psihanalisti și psihoterapeuți de orientare psihanalitică, care s-au adunat la Centrul de Cercetări Psihanalitice George Devereux, din cadrul <a data-mce-href="https://insight.org.ro/" href="https://insight.org.ro/" target="_blank" rel="noopener">Asociației Insight</a>, între noiembrie 2019 și august 2022, ca să pornească într-o cercetare nemaivăzută. Nu era o cercetare sumbră, ca cele care sperie uneori cititorii de cărți științifice, ci una țesută din povești și asocieri libere. Timp de câțiva ani, acest grup a lucrat cu răbdare, folosind o metodă originală de cercetare, cu ochii deschiși la tot ce le scăpa, ca să evite „petele oarbe” ale analiștilor-cititori. Și din acest efort a răsărit o carte minunată. Asemenea unui tânăr erou din povești, care pornește la drum prin codri întunecoși, se luptă cu primejdii și învață tainele lumii, proiectul – născut din sămânța unei idei – a crescut, a trecut prin multe încercări și s-a așezat, în forma sa matură, într-un volum gata să fie citit și descoperit de fiecare. Basmele reprezintă învățături transmise din generație în generație în spațiul românesc, îmbinând iubirea și ura, lumina și întunericul experienței umane. Volumul „A fost odată ca niciodată: eseuri de psihanaliză a basmului românesc” arată cum basmele acționează ca un psihic auxiliar, sprijinind atât copilul, cât și adultul în reglarea experiențelor greu de trăit sau de metabolizat. <h3>Basmele - oglinda conflictelor inconștiente</h3>Cartea explorează trei teme majore prezente în basmele românești: complexul matern, complexul Oedip și complexul fratern, evidențiind atât conflictele inconștiente ale individului de la etapa preverbală până la&nbsp; maturizare, cât și pe cele colective. Prin aceste basme, cititorul este invitat să pornească într-un dialog interior, legătura cu personajele fiind bidirecțională: povestea îl modelează pe cititor, iar cititorul îmbogățește povestea prin propriile trăiri și reflecții. Volumul „A fost odată ca niciodată...” ne invită să ne deschidem mintea și să pătrundem într-un spațiu al jocului, un spațiu tranzițional în care, paradoxal, un lucru este real și nu este real simultan. Aici învățăm să trăim și să relaționăm. Cartea devine astfel o formă de psihoterapie prin basme, în care cititorul experimentează convenția că suntem toți prezenți în același spațiu imaginar. Este aproape imposibil să nu te identifici cu cel puțin un personaj și cu povestea acestuia, iar gândul să nu te ducă înapoi către copilărie. Suntem făcuți să spunem povești, iar poveștile se transformă odată cu naratorii care le transmit. Această carte ne schimbă propriile povești și, implicit, psihicul nostru. Impactul devine și mai profund pentru că naratorii nu mai sunt doar mama și tata, ci o multitudine de „mame și tați” care ne prezintă lumile lor, contribuind la îmbogățirea experienței noastre interioare. Un element de unicitate al cărții constă în faptul că este prima lucrare de acest tip dedicată interpretării psihanalitice a basmelor românești, oferind o perspectivă asupra psihicului inconștient al culturii românești, privit prin prisma conflictelor inconștiente individuale și colective. Însă unicitatea volumului nu constă doar în analiza basmelor românești, ci și în cercetarea care utilizează mai multe metode și care nu poate fi caracterizată drept o „psihanaliză sălbatică”. Combinând mai multe tehnici, aceasta include: autoreflexivitatea analistului la propria reacție emoțională prin care analiștii-cititori își observă propriile reacții emoționale, care pot fi înțelese în termenii transferului și contratransferului; căutarea unor echivalențe simbolice ale motivelor în mai multe versiuni ale basmelor și triangularea prin discuții de grup, care oferă o imagine mai amplă și atenuează efectele transferului și contratransferului asupra interpretării basmului. Membrii grupului se identifică cu diverse personaje și contribuie astfel la validarea interpretărilor realizate. <h3>Unicitate și concepte teoretice&nbsp;</h3>Cititorul interesat de explorarea conceptelor teoretice poate utiliza această carte și în scop didactic, deoarece basmele sunt interpretate asemenea unor viniete clinice, care ilustrează foarte bine concepte psihanalitice. Cititorul are ocazia nu doar să intre în lumea poveștilor și să retrăiască amintirea unor basme îndrăgite, ci și să înțeleagă diferite aspecte teoretice ale psihanalizei. Astfel, volumul are nu doar un scop recreativ, ci și unul educativ. Cartea explorează concepte psihanalitice esențiale – trauma nașterii, maturizarea psihică, mecanismele de apărare, clivajul, proiecțiile narcisice ale părinților, deficitul narcisic, relațiile obiectale, integrarea sinelui, dinamica complexului oedipian și multe altele – prin prisma basmelor românești. Basmele devin astfel viniete vii, care ilustrează conflictele psihice și provocările dezvoltării umane, de la naștere până la maturitate, atât la nivel individual, cât și colectiv. Deși fiecare capitol spune povestea unui basm diferit, autorii împărtășesc cu toții credința în rolul fundamental al acestor povești. Interpretările lor se împletesc asemenea firelor unui covor magic: se completează reciproc, folosesc un limbaj comun și construiesc un sistem în care fiecare parte dă naștere alteia. Cititorul are astfel impresia că întreaga carte a fost țesută de un singur povestitor, care, cu răbdare și măiestrie, adună în paginile sale basmele și înțelepciunea culturii românești într-un întreg armonios. Cu excepția câtorva capitole care se diferențiază stilistic sau conceptual, coerența cărții sugerează nu doar efectul însuși al basmelor și al studiului lor ci și cum sensurile individuale pot contribui la construirea unui sens împărtășit și a unui sens comun. Lectura cărții ne oferă nu doar insight-uri psihanalitice, ci și un spațiu de reflecție asupra modului în care poveștile modelează și regenerează psihicul. Un cititor mai critic ar putea respinge aceste interpretări, numindu-le „născociri” ale unor „născocitori” – căci, la urma urmei, cuvântul basm înseamnă chiar „născocire”. Dar oare psihicul nostru nu este el însuși o întreagă născocire, mereu în căutarea unui sens? <h3>Harta psihicului</h3>Și astfel, cititorul, pășind prin paginile acestei cărți, va descoperi că basmele românești nu sunt doar povești spuse la gura sobei sau în șoapta nopții, ci adevărate hărți ale psihicului, atât individual, cât și colectiv. Fiecare poveste deschide o ușă către fricile, dorințele și conflictele inconștiente, iar interpretările autorilor țes un fir nevăzut care leagă trecutul de prezentul interior. Cartea ne învață că basmele continuă să ne ghideze, să ne modeleze și să ne însoțească în călătoria noastră prin viață, asemenea unui erou care, trecând prin păduri întunecoase și întâlnind obstacole, învață să cunoască și să accepte atât lumina, cât și umbra din sine. Și, poate, la sfârșit, ne rămâne aceeași senzație magică: că poveștile nu se termină niciodată, ci continuă să ne vorbească și să ne transforme, atât cât suntem dispuși să le ascultăm. Să închei, așadar, într-o notă clasică de basm românesc: și am încălecat pe o șa și v-am spus recenzia mea... lăsându-vă pe voi să descoperiți singuri secretele inconștientului colectiv românesc ascunse între paginile cărții.

Basmele românești ca oglindă a inconștientului

A person holding a smart phone with social media on the screen

În cabinet, mulți pacienți ajung cu speranțe mari și cu răni adânci dar și cu confuzia creată de sute de „soluții rapide” pe care le-au întâlnit online. Înainte să se așeze pe scaun sau canapea, au trecut prin "reels-uri", "carusele" și promisiuni simple. Iar noi pornim alături de ei din acest punct.În ultimii ani, modul în care oamenii caută informații despre psihologie s-a schimbat radical. Mulți ajung mai întâi pe platforme sociale, nu în cărți sau în cabinete. Primele contacte cu „psihologia” vin adesea sub forma unor clipuri scurte, a unor sfaturi simplificate sau a unor promisiuni de transformare instanta. Pentru public, diferența dintre educație psihologică reală și divertisment pare tot mai neclară.Social Media a devenit un loc comun pentru psihologi, psihoterapeuți, coach, influenceri, guru care promit transformări rapide. Într-o lume dominată de reels-uri, carusele instagramabile, branduri personale și strategii de vizibilitate, diferențele între un profesionist cu formare riguroasă și un promotor al soluțiilor miraculoase se estompează. Algoritmul înlocuiește adesea discernământul.În acest context, devine esențial să înțelegem dinamica psihică a celor care caută ajutor și ce îi atrage spre promisiuni rapide sau spre personalități idealizate din mediul online. Aceste procese influențează nu doar alegerea specialistului dar și relația terapeutica.<h3>Nevoia de idealizare și validarea narcisică</h3><a data-mce-href="https://en.wikipedia.org/wiki/Heinz_Kohut" href="https://en.wikipedia.org/wiki/Heinz_Kohut" target="_blank" rel="noopener">Kohut </a>descrie idealizarea ca un pilon al dezvoltării sinelui. Copilul proiectează stabilitate, siguranță și forță asupra unei figuri parentale „bune”. La adult, această nevoie nu dispare. Oameni vulnerabili aleg terapeuți în funcție de imagine: un zâmbet echilibrat, un discurs motivant, un profil vizibil. Această idealizare naște iluzia: „dacă terapeutul meu este valoros, și eu sunt.” Este o formă de validare narcisică prin asociere, nu o alegere clinică. Când realitatea procesului nu confirmă fantezia grandioasă, dezamăgirea apare brusc. Idealul se prăbușește, iar pacientul poate abandona terapia la cel mai mic semn de "umanitate" al terapeutului.<h3>Expunerea terapeutului în online și dizolvarea limitelor profesionale</h3>Tot mai mulți „vindecători” își expun familiile, vulnerabilitățile și viața personală. Pentru public, acest lucru poate părea autentic. Pentru pacient, poate fi derutant. Limitele profesionale devin neclare. Pacientul intră în cabinet cu impresia unei relații deja formate, cu așteptări neconforme cadrului terapeutic. Pacientul ajunge să se îngrijoreze pentru anxietatea terapeutului și probleme acestuia pentru a evita propria anxietate și propriile probleme. Astfel, confuzia de roluri afectează transferul, limitele și formarea alianței terapeutice.<h3>Iluzia celor „3 pași spre vindecare”</h3>Promisiunile care oferă soluții ușoare, în doar 3 pași și 2 ședințe de terapie au invadat spațiul virtual și devin din ce în ce mai tentante:- „Ghidez mamele să scape de griji în 3 pași simpli” - „Trei pași ca să scapi de anxietate” - „Vindecă trauma în doar 2 ședințe” - „Încetează să mai faci aceste 3 lucruri ca să scapi de...”Aceste mesaje mută responsabilitatea exclusiv pe pacient și transmit un mesaj subliminal că dacă nu a reușit singur, problema este la el, că dacă soluțiile miraculoase nu au avut efect atunci pacientul este defect. Dar adevărul este că noi ne stricăm în relații și ne vindecăm în relații. Procesul real de vindecare într-un cadru bine stabilit implică empatie, oglindire, conținere. Vindecarea are loc în relație, nu în izolare. Cu pacienții care vin după astfel de experiențe, primele etape ale terapiei nu sunt despre intervenție, ci despre reconstruirea speranței și repararea rușinii.<h3>Invidia și vulnerabilitatea narcisică</h3>Invidia apare atunci când persoana percepe valoarea altuia ca fiind amenințătoare. În online, acest lucru se traduce prin atacarea conținutului de calitate, urmărirea conturilor superficiale, evitarea celor care explică în profunzime. Este mai ușor să urmărești conținut superficial și liniștitor decât concepte complexe. Acest lucru nu reflectă lipsa de inteligență, ci o vulnerabilitate narcisică.&nbsp;Psihoterapia este un proces profund, relațional și transformator. Nu poate fi redus la „tips &amp; tricks”, la tehnici instant sau la promisiuni simplificate. Psihoterapia nu înseamnă perfecțiune. Înseamnă întâlnirea a două imperfecțiuni care au curajul să fie autentice una în fața celeilalte. Iar în ciuda zgomotului digital, transformarea reală începe atunci când cineva spune: „Încerc. Lucrăm împreună.” Acolo se vindecă rănile — în relație, nu în algoritm.

Reels-urile trec. Rănile rămân. Relația le vindecă.

"Niciodată trauma, ca factor patogen, nu poate fi luată suficient în considerare. Chiar și copiii din familii respectabile, de un puritanism sincer, cad victime violenței reale sau violului mult mai des decât am îndrăzni să presupunem". ( <a data-mce-href="https://en.wikipedia.org/wiki/S%C3%A1ndor_Ferenczi" href="https://en.wikipedia.org/wiki/S%C3%A1ndor_Ferenczi" target="_blank" rel="noopener">Sándor Ferenczi</a>, Confuzia limbilor între adulți și copii).<a data-mce-href="https://dexonline.ro/definitie/traum%C4%83" href="https://dexonline.ro/definitie/traum%C4%83" target="_blank" rel="noopener">Trauma </a>timpurie rămâne una dintre cele mai subestimate realități ale dezvoltării umane. Chiar și în familiile „respectabile”, copiii pot fi expuși unor forme de abuz emoțional, fizic sau sexual care nu sunt recunoscute, nu sunt numite și rareori sunt înțelese. Iar consecințele nu dispar odată cu timpul — se adâncesc.<h3>Fractura interioară: cum se formează identificarea cu agresorul</h3>Consecințele psihologice ale abuzului timpuriu sunt profunde: identificarea cu agresorul, rușine intensă, vinovăție distorsionată și un clivaj sever al Eului, adesea însoțit de disociere. În multe situații, părinții încearcă să-și compenseze propriile nevoi și frustrări prin copil — uneori subtil, alteori brutal.Mama, care ar trebui să protejeze copilul, poate deveni ea însăși agresorul: o figură intruzivă, critică, transformându-se într-un părinte agresiv (sau într-un "antrenor agresiv" așa cum observăm în scandalul recent din lumea gimnasticii) mai degrabă decât într-un refugiu emoțional. Acolo unde trebuia să existe protecție, grijă și iubire, copilul găsește atac, respingere sau manipulare. În astfel de contexte, Eul copilului se fragmentează pentru a supraviețui. Pentru a se vindeca, adultul traumatizat ar trebui să renunțe la fantasma părintelui bun și să permită urii să iasă la suprafață. Dar ura față de părintele de care ai depins pentru supraviețuire este o emoție copleșitoare. Mulți pacienți preferă negarea, pentru că este mai puțin înfricoșătoare decât confruntarea cu agresorul interiorizat. Astfel, supunerea față de agresorul intern continuă ani la rând.Adesea ne întrebăm: „De ce nu se revoltă copilul? De ce nu refuză?” Pentru că, în etapa în care se formează aceste identificări, copilul are o dependență totală de părinte. Supraviețuirea — fizică și psihică — depinde de menținerea legăturii cu figura adultă, chiar dacă aceeași figură este abuzivă. Prin procesele de internalizare (așa cum sunt descrise în teoriile relațiilor cu obiectul), agresorul exterior devine un obiect intern activ, care continuă abuzul în lumea psihică a copilului. Clivajul devine astfel un mecanism de protecție: copilul separă aspectele rele ale părintelui pentru a păstra intactă o imagine suportabilă, „bună”, necesară supraviețuirii psihice.<h3>De la rușine la vinovăție falsă</h3>Identificându-se cu agresorul, copilul preia inconștient dorințele și impulsurile acestuia și le transformă în propriile dorințe. Așa apare vinovăția deformata pe care o observăm sub forma replicilor „eu mi-am dorit să ajung acolo” sau „eu am acceptat lacrimile pentru succes”. Aceasta este forma psihică prin care copilul încearcă să-l „elibereze” pe agresor de responsabilitate, pentru a-l putea iubi în continuare.<figure id="figure-shpiftr29mmob8oxkr"><img id="shpiftr29mmob8oxkr" src="https://images.unsplash.com/reserve/wVlfnlTbRtK8eGvbnBZI_VolkanOlmez_005.jpg?crop=entropy&amp;cs=tinysrgb&amp;fit=max&amp;fm=jpg&amp;ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHwyfHxndWlsdHxlbnwwfHx8fDE3NzY5MzQxMjR8MA&amp;ixlib=rb-4.1.0&amp;q=80&amp;w=1080" alt="grayscale photo of person's back" title="grayscale photo of person's back" class="object-cover bg-gray-100 " style="aspect-ratio: 16/9; object-position: undefined undefined;" data-corners="default" data-aspect="16:9" data-caption="Sursa: www.durable.com" data-positionx="undefined" data-positiony="undefined" data-fullwidth="false" data-mce-src="https://images.unsplash.com/reserve/wVlfnlTbRtK8eGvbnBZI_VolkanOlmez_005.jpg?crop=entropy&amp;cs=tinysrgb&amp;fit=max&amp;fm=jpg&amp;ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHwyfHxndWlsdHxlbnwwfHx8fDE3NzY5MzQxMjR8MA&amp;ixlib=rb-4.1.0&amp;q=80&amp;w=1080" data-mce-style="aspect-ratio: 16/9; object-position: undefined undefined;"><figcaption class="body-normal text-gray-500 mt-2">Sursa: www.durable.com</figcaption></figure><h3>Abuzul mascat: nu doar în familie, ci și în sport, școală, biserică</h3><a data-mce-href="https://dexonline.ro/definitie/abuz" href="https://dexonline.ro/definitie/abuz" target="_blank" rel="noopener">Abuzul </a>— inclusiv cel sexual — este mult mai frecvent decât ne place să credem. În mediul sportiv, de exemplu, reguli stricte, pedepse, umiliri sau atingeri nepotrivite sunt adesea prezentate ca „metode pentru performanță”. Iar când abuzatorul este confruntat, proiecția vinovăției apare instantant „sigur a făcut el ceva” sau „e spre binele lui”. Orice încercare a unui părinte de a interveni este minimalizată, ridiculizată sau etichetată drept exagerată.Replica „eu te-am făcut, eu te omor”, pe care ne-am dori să o considerăm o relicvă a unei epoci dure, persistă încă în mentalul colectiv românesc. Uneori rostită direct, alteori camuflată în forme „moderne” de control și disciplină, ea exprimă aceeași realitate psihică: un părinte omnipotent care îl deține pe copil, care anuleaza existența copilului și care se validează narcisic prin realizările acestuia.

Eu te-am făcut, eu te omor: dinamica abuzului

grayscale photo of woman doing silent hand sign

Orice părinte știe că cele mai îndrăgite și amuzante glume spuse de copii în mod repetat sunt cele în care apar cuvintele „pipi” sau „caca” (sau altele din aceeași categorie). Dar ceea ce pe copii îi amuză atât de mult, provoacă adesea reacții exagerate din partea adulților oripilați: „Nu e frumos să spui așa!”, „Rușine să vorbești despre acest lucru!” De la părinți la învățători, toți par să sară în ajutorul copilului pentru a-l învăța că aceste cuvinte – învățate, de altfel, tot de la adulți – nu sunt menite a fi folosite în public.&nbsp;Copilul nu știe de ce nu este lăsat să se exprime dar asociază repede cu rușinea și învață că aceste părți ale corpului și aceste procese naturale rămân ascunse sub un mister. Așa ia naștere o tăcere a corpului în relație. Copiii învață despre corpul lor și consideră că urina și fecalele sunt părți din corpul lor, tocmai de aceea pot deveni anxioși când li se cere să renunțe la ele. Atunci când le interzicem copiilor să folosească anumite cuvinte, pentru ei acest lucru poate însemna să renunțe la obiectele desemnate prin acele cuvinte. Iar atunci când le spunem să le fie rușine dacă folosesc anumite cuvinte, îi facem, de fapt, să se rușineze de aceste părți ale corpului lor – și, implicit, de o parte din ei înșiși.<h3>Ce reprezintă cuvintele pentru copii?</h3>Când există două cuvinte disponibile, ele împart un concept într-un mod diferit față de situația în care este disponibil doar un singur cuvânt. Fiecare cuvânt ales deschide, în felul ei, o perspectivă asupra realității și o formă de relaționare cu aceasta. Toate experiențele din copilărie, amintirile și sentimentele legate de relațiile timpurii cu obiectele sunt conectate la limbaj. Semnificații speciale devin încorporate în el, iar cuvintele devin purtătoare ale acestor semnificații.Cuvintele dobândesc o valoare aproape magică, deoarece prin ele copilul recreează obiectul pe care îl numește. Prin numire, el reface legătura cu ceea ce lipsește, cu absența, și o transformă într-o prezență simbolică.Verbalizarea dorințelor, un joc de proiecție în preajma părinților, îi permite copilului să încorporeze aceste dorințe în limbaj, depășind astfel limitările fizice ale corpului. Limbajul devine astfel o punte între sine și celălalt – un spațiu comun de descoperire și exprimare.<figure id="figure-hj1h59a7jkmob8cb8n"><img id="hj1h59a7jkmob8cb8n" src="https://images.unsplash.com/photo-1597392582469-a697322d5c16?crop=entropy&cs=tinysrgb&fit=max&fm=jpg&ixid=M3wyNjI5NjF8MHwxfHNlYXJjaHwxfHx3b3Jkc3xlbnwwfHx8fDE3NzY5MzM1MzN8MA&ixlib=rb-4.1.0&q=80&w=1080" alt="white and black printer paper" title="white and black printer paper" class="object-cover bg-gray-100 " style="aspect-ratio: 16/9; object-position: undefined undefined;" data-corners="default" data-aspect="16:9" data-caption="Sursa: www.durable.com" data-positionX="undefined" data-positionY="undefined" data-fullWidth="false"/><figcaption class="body-normal text-gray-500 mt-2">Sursa: www.durable.com</figcaption></figure><h3>Perspectiva psihanalitică</h3>Din perspectivă psihanalitică, impulsurile orale care au fost suprimate în timpul înțărcării și apoi în cursul procesului de dobândire a autonomiei corporale, se transformă în manipularea sofisticată a obiectelor simbolice reprezentate de limbaj și reguli ale jocului. În această transformare, limbajul devine locul unde experiența corporală se convertește în experiență relațională.Cuvintele obscene păstrează o legătură mai strânsă cu imagistica vizuală și cu inervația musculară decât cuvintele obișnuite. Pentru comunicarea zilnică, majoritatea cuvintelor pierde această componentă halucinatorie pentru a facilita utilizarea lor mai economică. Excepția de la această regulă apare atunci când imaginile asociate cuvintelor se referă la situații conflictuale. Aceste cuvinte rămân purtătoare vii ale conflictelor nerezolvate – ecouri ale unei experiențe care nu a putut fi simbolizată complet.Copiii tratează cuvintele ca fiind obiecte și se așteaptă ca acele cuvinte care sună la fel sau sunt similare să aibă același sens. Freud, referindu-se la cazul micuțului Hans, spunea să nu uităm cât de semnificative sunt pentru copii asemănările de sunet dintre cuvinte. În acest mod, copilul explorează nu doar logica limbajului, ci și logica inconștientului.În cursul dezvoltării, într-un mediu în care distorsiunile de interpretare sunt corectate, copilul învață să aprecieze utilizarea abstractă a limbajului și să înțeleagă ambiguitatea și aluzia. Într-un context relațional sigur, sensurile se negociază, iar limbajul devine un teren comun al întâlnirii dintre gânduri și afecte. Sensul nu este un dat, ci este ceva negociat între părinte și copil. Relația dintre gând și cuvânt este un proces viu iar acest sens negociat între doi oameni devine sensul celor doi – o construcție comună, o formă de a fi împreună în limbaj.Cuvintele și structurile limbajului au mai mult decât o relație 1 la 1 cu lucrurile și evenimentele reale. Cuvintele au o viață proprie care permite limbajului să depășească experiența trăită și să mențină legătura cu celălalt chiar și în absență.<h3>Sensul multiplu al cuvântului</h3>Vă amintiți, desigur, fascinația noastră când am învățat despre <a data-mce-href="https://dexonline.ro/intrare/sens/51472" href="https://dexonline.ro/intrare/sens/51472" target="_blank" rel="noopener">sensul </a>multiplu al cuvântului broască. Astfel, copilul învață că sensul unui cuvânt poate fi înțeles cu adevărat doar prin contextul în care acesta este folosit. Sensul nu este unul comun, ci este unic și, mai ales, relațional – el există doar în raport cu celălalt. Cuvintele se alătură unor experiențe și gânduri diferite, iar atunci când două sensuri sunt mult prea opuse pot apărea dificultăți de consolidare a identității sau a concepției despre sine. Limbajul are și rolul de a crea conexiuni – e o formă de a fi împreună cu, de a fi ca ceilalți.Pentru <a data-mce-href="https://en.wikipedia.org/wiki/Donald_Winnicott" href="https://en.wikipedia.org/wiki/Donald_Winnicott" target="_blank" rel="noopener">Winnicott</a>, cuvântul este ceva descoperit sau creat, care se adaugă unui gând deja existent. Ce se întâmplă atunci cu acele gânduri care nu au primit un cuvânt sau cu acele gânduri la care cuvintele adăugate au devenit interzise și rușinoase?<h3>Ce se întâmplă în cabinet?</h3>În analiză, pacienții care au avut astfel de experiențe timpurii se confruntă adesea cu dificultăți în a vorbi despre propriul corp și despre nevoile lor. Limbajul corporal pare fragmentat, acoperit de rușine sau de un sentiment difuz de interdicție. Mulți vin cu plângeri somatice – constipații, diaree sau alte tulburări fiziologice – care par să exprime ceea ce nu a putut fi spus. Corpul devine locul unde se scrie ceea ce cuvintele nu au avut voie să rostească. În aceste cazuri, rușinea apare frecvent în discursul lor, ca o amintire vie a unei relații timpurii în care anumite zone ale experienței au fost interzise sau marcate de tăcere.

Cuvinte "interzise"

Ecou Psihanalitic

Create a professional, warm and trustworthy website for a female psychotherapist / psychologist who wants to promote her private practice.

The website must look calm, modern, clean and use high quality, empathetic images related to therapy, mental health, trust, calm, balance and human connection. Use images on all pages.

The website must have the following main menu buttons:

"Request Appointment"

"Blog"

"Contact"

PAGE 1: HOMEPAGE

The homepage should:

Present the therapist and her services in a warm, professional way

Explain who she helps and what problems she works with

Show a section with the latest blog articles (the same articles that appear in the Blog page)

Build trust and encourage people to request an appointment

Contain a Contact section in the footer with:

Company / practice name

Address

Phone number

Email address

A short personal description about the therapist: who she is, why she does this, what she believes in, what she likes about helping people

The "Contact" menu button should scroll or link to this footer contact section on the homepage.

PAGE 2: REQUEST APPOINTMENT

This page must contain a form with the following fields:

Full Name (required)

P